Sas eletziones catalanas fatas pagu tempus a como ant agatadu a sa fine binchidores e bintos. At a èssere unu abatu intre Sotzialistas, Indipendentistas e Birdes a ghiare sa Generalitat gasi comente fiat cuntessidu fintzas a pagu meses a como. Presidente no at a èssire prus su sotzialista Pascal Maragall, ma Josè Montilla chi at èssere su primu sutzessore de su mìticu Pujol non nàschidu in Catalùnia giai chi est de raighinas andalusas. 



Sa recuida de sa coalitzione chi aiat guvernadu sa fase trumentosa de sa cuntierra pro s’Istatutu, at ruinadu sa festa e su resurtadu bonu de su partidu natzionalista moderadu Convergéncia i Uniò chi at balangiadu 48 iscrannos de sos 135 a disponimentu, reventende su primu partidu catalanu.



Ma sas formatziones chi essiant dae sa crise (mancari apant pèrdidu votos) sunt resurtadas in pare prus fortes de su partidu ghiadu dae Arturu Mas. Su Psc (partidu sotzialista catalanu) tenet como 37 iscrannos, prus de Esquierra Republicana (partidu indipendentista de Manca) chi nd’est mere de 21. In prus ddue sunt sos Birdes (ICV-EiAUa) chi ant lòmpidu sa conchista de 12 iscrannos. 



De sinnalare sos tres iscrannos de su partidu de sos “Tzitadinos” chi at balangiadu 3 iscrannos protestende contras a sa discriminatzione de s’ispagnolu in sa vida pùblica catalana. Su Partidu Populare, ispagnolista e moderadu, at otentu 14 iscrannos chi non sunt pagos. 



In sa legisladura colada, Psc e Erc aiant brigadu pro more de s’Istatutu. A sos sotzialistas andaiat bene a moderare sas rechestas natzionalistas e a si nche pònnere de acordu cun Zapatero a sos indipendentistas nono. CiU si fiat ischierada cun su Psc e Zapatero. Su referendum chi nd’est sighidu a bidu sa deruta de sas positziones prus fortes de ERC e de su lider suo Josep-Lluis Carod Rovira. 



Como totus in Catalùnia isetant su benidore pro ischire si s’alleàntzia noa anti-CiU at a èssere prus segura o si s’at a torrare a rùere in sas brigas. Pro Jose Montilla, chi at giai marcadu sas diferèntzias suas cun Zapatero (chi at criticadu s’abatu cun ERC) narende chi su PSC est “soberanu”, s’aberit unu tempus difìtzile ma ricu de passiones.



Difatis, de sos catalanos abistos, sunt in medas a pessare chi unu andalusu presidente (ma chi at atzetadu sa catalanidade e faeddat sèmpere su catalanu) cheret nàrrere chi sa cultura catalana est capassa de “imbarcare” sos àteros puru. No est prus unu fatu ètnicu, ma de tziviltade de una comunidade. Si puru CiU garantit de prus in fatu de amparu de s’identitade, sa prèsentzia de Montilla podet bogare a campu chi èssere catalanos cheret nàrrere “seberare” (e non nàschere pro sàmbene o pro ratza) una natzione democràtica e “tzìvica”. 



Una letzione a sos iscritores, polìticos e intelletuales italianos e sardos chi pessant chi in Barcellona (ma sunt pensende a sos sardos natzionalitàrios) siant totu leghistas, nazistas o limpiadores ètnicos. E chi, pro ghetare ludu, ant ismentigadu sos sacrìfitzios de sas famìlias catalanas chi ant iscaretzidu su Fascismu e dadu sàmbene pro sa Repùblica progressista de sos Annos Trinta de su sèculu coladu.



Sa fide mala e s’ignoràntzia de chie nos carràgiat non resparmiant a nemos. Mancu a una tzivilidade democràtica, digna e refinada comente cussa catalana. 



© diariulimba 2006 


fontes: eurolang, la vanguardia, el periodico, avui de custa chida