Est unu bellu intzediu su chi est in su cursivu de L’unione Sarda de lunis 15 de maju: a lis bisonzat a sos sardos u nu innu natzionale comente inditant sos catalanos in s’istatudu cun s’innu Els segadors? Hymnu sardu nationale de G. Gonella pro sa musica e cun sas paraulas de V. Angius, 1844 (Cunservet deus su re...), o s’innu de su patriotu sardu contras a sos feudatarios, (Procurade ‘e moderare... 1794 o 1796) gosos de F. I. Mannu. Unu de custos o unu nou? Fortzis a tenner un’innu diat bisonzare aberu a sos sardos. Ma pro fagher intender a issos etotu chi esistint e sunt carchi cosa in su mundu.

E fortzis est finas urgente a lu tenner comente fit urgente sa leze de sa bandela e comente lu est finas a numenare su Cussizu Regionale “Parlamentu de Sardigna”. In chistiones de natzione sarda como est urgente totu su chi pertocat s’istima de nois. No sunt cosigheddas de rapresentantzia e de pagu importu ma simbolos de identidade capatzes de mover finas levas economicas, de democratzia e de su sensu ‘e su biver.

Finas a cando si narat in s’articulu chi cussos innos sunt ambos fora e tempus, si nde potet arrejonare. Ma fora de logu mi paret chi siat petzi s’innu monarchicu “Cunservet Deus su re”. Sos gosos de Mannu sunt in ala a sos sardos de Sardigna in tempus de amministratzione piemontesa e contras a sos regnantes pedit giustissia. Cun firmesa minetat rebeldia, atesu dae ingrunare sa conca che isciaos chi pedint de islepiare su malutratu e s’abusu. S’ateru, intames, est unu bantidu a sos guvernates piemontesos istranzos. 

Atu de sutammissione chena misura, finas a disponner sa vida, pro unu regnu chi de sardu teniat petzi sa carta bullada, pro la segare in curtzu sena medas analizos istoricos chi lassamus a chie nde connoschet su mestieri e s’arte. Una cosa est sigura, a bisu meu, in calidade de lezidore simple e amantiosu de literas e de sonos: si b’at aer de fagher innu, s’at a poter cuncordare finas sena li ponner musica anzena o pro fortza iscrita aposta. Pro rapresentare sa natzione sarda sa menzus manera no est cussa de cantare e sonare a sa sarda? In cuss’articulu si cunfundet sa musica colta occidentale, cun sa musica. 

In su sistema musicale nostru a nemos iscurtende una poesia cantada a boghe de ballu o a sonu de gosos li artziat a conca chi est ascurtende una cosa “senza una propria musica”comente narat s’articulu. No apo mai intesu a niune nende chi sos gosos de unu tale santu sunt totunos a cussos de un’ateru. Sos gosos de Bovore figumurisca no sunt de cunfunder cun cussos de Nostra Signora de sos Anzelos, tantu pro fagher un’assempru.

Tocat de dare atentu a no incurrer in su minispretziu pro sa musica de traditzione orale - pratigada meda e duncas semper moderna e atuale – mascamente cando si faeddat a zente meda senza meledare a fine. In su cantare nostru sa “melodia”, chi benit impreada donzi borta chi si cantat, si crobat intimamente cun sas paraulas e totu paris est semper originale e esclusiva de cussa cantone, mancari si assimizet pro sonu a ateras e si potat finas, pro cumbenia esecutiva, iscrier e orchestrare, cherfende. 

A ballu, a mutos o a gosos, no diat esser mala sa faina de un’innu sardu nou – tambene – finas mentovende a cumone – in paraulas e in sonos – cosas antigas de valore cun cosas noas de profetu. Deo so siguru chi lis piaghet finas a sos guvernantes de Sardigna a fagher cosas modernas cun trastes antigos. Ello malos diant esser sos Gosos natzionales sardos? 

Sonados cun sa musica sarda e cun grabu si che diant intender in totue, dae s’Isula.

Pro minimare e islepiare sos tremenes de su mundu finas a che los frundire, ca sunt graes, tocat de cantare cun boghe de lacana. Prus a forte cantones de apartenentzia pro esser sas diferentzias, pro totus, una prenda.

Antonimaria Pala
(scritore)