Su chimbe de ghennarzu Giacomino Zirottu nos at lassadu. Est agabada s’ùrtima batalla sua. Cussa, a dolu mannu, tropu pagos tenent sa sorte de la bìnchere. E sa Sardigna at pèrdidu una de sas mentes suas prus lùghidas.

Istudiosu de calidade rara s’est distintu dae sende galu piseddu pro sa capatzidade e s’aficu poderosu in s’amore pro sas lìteras, e s’impignu culturale. Imparadore cumpetente e apassionadu, at insignadu pro una trintina de annos in sos liceos, sena mai lassare a un’ala su contivizu de sa chirca istòrica, paris a s’atividade politica, faghèndesi boghe, fitianu de chie nde teniat prus pagu de issu. A serbidu sa bidda sua, Pasada, comente sìndigu paris a àteras assembleas amministrativas chi at guvernadu e in ue si est sètzidu comente cunsizeri. 

Fit unu de sos ùrtimos rapresentantes de una classe politica – semper prus rara – capatzes de fundare su riconoschimentu de su cale godiant subra sas fundamentas de una formatzione culturale manna, mai iscrobada dae raighinas fortes, bene prantadas in terra e in sas movidas de sos bisonzos, e de sos sentidos de ogni casta, chi regulant sas relatas intra a sa zente sua.

At diretu pro paritzos annos Su Consòrtziu Pùblica letura B. Satta, su Parcu Literàriu Gràtzia Deledda, e ghiaiat cun profetu sa renàschida de su Prèmiu literàriu Casteddu de sa Fae, paris a sa presèntzia dae tantos annos in giurias de balore comente a cussa de su Prèmiu de poesia Posada e in tantas àteras biddas e realidades culturales.

Oradore de calidade arta, teniat sa doda de una faeddada crara chi lu rendiat piagherosu a l’iscurtare, mascamente cando in manera risulana ma puntzuda o cun ispantu berborosu, impitaiat sa limba sua primarza. De cussa no aiat mai pèrdidu s’àndala, ma nd’aiat afortidu s’impreu, intames, in su cunfrontu cumpridu e abistu cun àteras limbas chi manizaiat cun balia e artivesa. 

A s’abistesa de grande tessidore de progetos de importu - cumponidore de revessos manerosu - crobaiat sèmpere un’atza arrodada chi no lu faghiat rinuntziare mai a nàrrere sa sua finas, e mascamente cando, sa beridade potiat pàrrere marigosa e foras de cussa bonidade istoiga e petzi de manera, chi fitianu lassat sas cosas firmas e chena progressu. 

Pro cussu, ca fit osservadore atentzionadu de su movimentu limbìsticu, no faghiat iscontos a nemos cando b’aiat de denuntziare tropu lepiesa e mancàntzia de rigore in sa cojua necessària de sa traditzione cun s’annou. E cun su mantessi passu si moviat in sa regolta, crìtica e iscoberta de traballos literàrios de minoria chi aiat lèzidu e ispiegadu cun atentzione dende cara mascamente a s’istòria de su romanzu nou modernu e a sa poesia cuntemporànea. 

At fatu traballos meda pro contare s’istòria de sos logos nostros, pro mèdiu de biddas minores, tzitades e cussorzas mannas. Cussa chi mutint, faddendesi, in medas, “storia locale”, “storia minore”, “microstoria” ma chi giompiat a bisu sou, a fàghere sa summa-mama de totu sas istòrias e duncas s’istòria manna de Sardigna.

Apo ispera chi a banda de sas ùrtimas publicatziones pro sas cales aiat programmadu presentaziones e impignos cun domos imprentadoras, e de totu su chi nos at contadu sende in bida a boghe sua, su tempus benidore nos diat galu su piaghere de connòschere e gosare su risurtadu de àteras fadigas suas inèditas. Finas pro cussu dae como, est a li torrare gràtzias. Ma so siguru chi mancari sas òperas suas in manos a sa zente, no ant a tzelare mai de dare frutu, custu no at a bastare pro prenare sa campura illacanada, chi galu Giacomino aiat de pintare, cun sos signos suos balentes. E nemmancu custas paràulas pòveras, infustas dae una dispidida tropu primmidia, galu rechente, ant a èssere bastantes pro che islepiare s’amargura de sa pèrdida, chi sento deo, cun paritzos àteros chi ant tentu su prètziu, de lu tènnere pro amigu caru.

Antonimaria Pala



°°°

Òperas:

Nostra Signora di Gonare. Nùgoro, 1996. 

La Sardegna e il vasto mondo. L’Isola nella stampa straniera e nelle recensioni di Gonario Pinna. Nùgoro, Videomemory, 1997. 

Pietre magiche a Mamoiada (cun Giacobbe Manca). Nùgoro, Studiostampa, 1999 

Fonni. Un popolo e la sua storia. Fonne, Associazione culturale Proposta, 2002. 

Nuoro. Dal villaggio neolitico alla città del ‘900. Nùgoro, Solinas, 2003. 

Paulilatino. La memoria e la storia. Paulilatino, Amministrazione comunale, 2003. 

Siniscola nel primo '700. Thiniscole, Leva '58, 2004. 

Osidda dal passato al presente. Nùgoro, Solinas, 2005. 

Gonario Pinna. Ragione e passione. Cagliari, Edizioni Condaghes, 2006. 

Peppino Catte, un uomo e il suo tempo. Ulìana, Ethos Edizioni, 2006. 

Àteras monografias pertocant a Pasada, Ulìana, Mamoiada, Bitti, Teti, Orani, Scanu e Lodè.

Sunt ateretantu medas sos interventos pùblicos, pro cerimònias de importu, presentadas de libros, prefaziones e unu mare de artìculos in giornales e rivistas ispecializadas.