In su nùmeru 5 de sa revista "Il popolo sardo" (abrile-lampadas 2005) est bessiu un'artìculu de interessu mannu firmau dae Alberto Contu e retulau "La lingua negata".
S'autore argumentat, cun s'aggiudu de una documentatzione bona e agiumai cumpleta mentovada in bibliografia, de is polémicas a subra de sa limba sarda registradas in s'ùrtimu annu dae is diàrios sardos, innantis chi esset essiu s'annùntziu de sa proposta de Limba Sarda Comuna.
Contu faet analizu de calchi deghina de artìculos pùbblicaos in sos giornales e nde resumet congruos suos po s'imprus de cumpartzire (ma non sémpere...). Sos autores mentovaos sunt: Angioni, Corongiu, Puddu, Pilloni, Porru, Pala, Casula, Muggianu, Paulis, Blasco, Bonamore, Mattone, Mura, Cubeddu, Muoni, Corraine, Olla, Porcheddu, Vargiu, Ledda, Sole, Pisano e Bolognesi.
Sa revista s'agatat in libreria e in edìcula. Pretziu 5 €.
Contu sustennet chi in su dibatu po s'istandardizatzione de sa limba non totu sos autores chi sunt intervennios ant tentu craru in conca su ligàmene forte chi ddue est intre sa limba s'idea de s'unidade de sa natzione sarda. Antzis, paricios margianes ant iscritu po cunfùndere sas abbas e culunare sos simples. In medas ant reclamau sa necessidade de su bilinguismu ma, a dolu mannu, no ant cumpréndiu bene is passos chi tocat a fàere po lòmpere a custa punna. E bessint, po s'imprus, a éssere simples ainas istrumentalizadas de chie non bolet a ufitzializare su sardu. Innantis de totus is giornales regionales.
Esempru: faet dannu (agiumai sémpere po interessu, ma a bortas po pagu cherbeddu puru) chie a fortza de diféndere is bariedades locales (cosa pretzisa e giusta) si nde ismentigat (o non bolet cumpréndere) ca sa chistione de sa limba sarda non tenet perunu fundamentu si no est ligada a su simbolismu de unidade de sa natzione sarda. Logudoresu, campidanesu, nugoresu e maurredinu (e àteros) sunt richesas de sa natzione chi peroe non depent bessire a éssere localismos dannargios a s'unidade chi partzint sos sardos prus de cantu non sunt giai partzios.
E sa limba ufitziale regionale in bessida depet éssere ùnica. Non podent éssere ne duas, ne bàtoro, nè 300. Giai lassare lìberos is comunes cun sa bariedade locale e naturale est unu cumprumissu mannu. Atrogare peroe chi teneus duas limbas (campidanesu unificau e logudoresu unificau) intames de una, cheret nàrrere afirmare ca ddue at 2 natziones in Sardigna: una de is "bacheos" e s'àtera de is "cabbillos". Peruna de is "Sardos". Chene pònnere in contu ca, po s'impreu ufitziale campidanesu e logudoresu depent éssere istandardizaos. E dae chie? Chie s'at a pigare sa responsabilidade? Calencunu ente locale "separatista"? Calencunu "linguista" diletante assuntu a tempu determinau?
Est pretzisu a avalorare is bariedades naturales de is biddas, ma non fintzas a su puntu de batizare sa nàschida de duas o medas limbas unificadas , chi sunt imbentos de sos italianistas po fàere aurtire s'ùrtimu arrematu de vida de sa natzione sarda: sa limba simbòlica unida e ufitziale.
Bos consigiaus de cuberare e légere s'artìculu de Alberto Contu.
(de seguru sa revista b'est in Libreria della Costa, via Paoli,
Casteddu)
