Fortzis mai comente a oe su Partidu Sardu (po antonomàsia, iant a nàrrere sos literados) est minimau finas a intèndere sèmpere prus a curtzu s'arriscu de s'iscumparta. In is ùrtimas eletziones regionales, sos eletores no dd'ant premiau, abeliaos comente furint po sos candidaos nodios de su sistema bipolare. Tzertu, ddue at istau faddoncas, tàticas e istratègicas, e fintzas movitias de ùrtimas oras pagu abbistas, ma su crisu mannu de custu partidu no est cumintzau in cussas oras. E no est, a sa simple, ligau a sustènnere o nono Renato Soru. O a intrare o bessire de majorias o minorantzias. Sa chistione est meda prus imboligada.
In su 1984, tempos de bentu sardista forte, deo fui unu piciocheddu chi votaiat po sa prima bia e mi fui innamorau de cussu partidu, de su messagiu suo e de sos ideales de s'identidade, de sa limba e de sa natzionalidade sarda. Iat chircau de mi ddue acostare puru, in sos annos in fatu, ma no nche dd'apo mai fata a ddue intrare. S'aera chi si ddue respiraiat, comente e totus is partidos, non fut sa prus fine.
Dae su 1989 a innantis, s'istòria de custu partidu s'est fata solu a brigas, gherras, mercau de pagu contu, livellu basciu de su dibbatu. Est fartada sa capassidade de mediare e fàghere sa sintesi de una idealidade polìtica chi, si puru bolet aggiorronada, est sèmpere deghile po sa Sardigna de sos tempos nostros. Est mancada sa maturidade, s'arte de ischire guvernare. Possibile chi in su psd'az totu sos cungressos siant unu "psicudramma craustrofòbicu" e chi no si siat mai resessiu a abbèrrere custu partidu a sa sotziedade, a sos giovanos, a is intelletuales? A totu cuddos sardistas potentziales chi inbetzes isseberant àteras àndalas?
In su mentres, is votos sunt sèmpere andaos impaghiando. Zente comente a mie, òrfana de custu babbu polìticu mai tentu ne legitimau, at isseberau s'ativismu culturale, chircando de mantènnere frimma sa bussola de unu sardismu possibbile in tempos de post-sardismu aundadore. No isco si ddue so resessiu.
Creo chi de custos òrfanos che a mimme in Sardigna nde ddue apat medas. Fintzas poite sos partidos indipendentistas, àteras formatziones natzionalitarias, e sìngulos òmines de is partidos italianistas, ant chircadu de giare impostas inue su Partidu Sardu fartaiat. Arrespostas chi faghent cuncurrentzia a cussas sardistas de partidu.
Como peroe est lòmpiu su momentu de torrare a abbèrrere sas giannas, sas bentanas e sos coros e chircare de giare unu logu, un'identidade, una positzione e una funtzione a custu partidu e a s'idea de Sardigna chi rapresentat. Sardistas de intro a su partidu e de foras si iant a dèpere cunfrontare. In su partidu sardu at intrau fintzas fortzas noas chi ant amostau, a sa prova de su guvernu e de sas eletziones de èssere capassos, e de contare carchi cosa. Andant valorizaos. Sos sardistas tesseraos (chi tenent annos e annos de iscritzione) depent èssere generosos e pagu gelosos de su chi ant chistidu. Iant dèpere èssere capassos de istrinare, de donare.
Su chi contat est a tènnere unu progetu forte, non a fundare totu su chistionu a pitzu de custa o un'àtera alleantzia. Po chie est natzionalitariu su chi contat est sa soberania, e tocat a istransire siat s'assolamentu, siat sa subalternidade a ischieramentos chi no atzetent unu programma sardista.
Su primu marcu de custu programma depet èssere sa cultura sarda e sa limba, poite si morint (comente sunt morinde) sa cultura e sa limba, morit calesisiat possibilidade de fàghere sardismu polìticu. In su 1989 in capas custu non si fut cumprendiu bene.
Est pretzisu a afortiare sa capassidade amministrativa e de guvernu. Non su ciaciarru e s'ideologia sena pràtica. Su sardismu difusu andat bene, ma sas cosas chi si difundent tropu, comente a unu gas, "diventano eteree, rarefatte, impalpabili e inutili. Finiscono per non incidere. Per sparire".
Oe sos valores de su sardismu, o natzionalitarismu sardu, sunt de atualidade in totu su mundu. Proite in logu nostru arressant?
Comente ddue at una politica sardista e italianista, ddue at oe in die fintzas una cultura pratzia in custos duos trèmenes. Sos intellettuales italianistas si nche sunt organisados, e ant torradu a mòvere una gherra (fortzis mortale) a sa cultura sarda de sa limba, de s'identidade, de sas traditziones populares beras e de su sentidu de libbertade e natzionalidade. Sa cultura sarda, sardista e natzionalitaria depet reagire. At a resèssere su Partidu Sardu a torrare a èssere unu puntu de riferimentu po custu ativismu culturale resistentziale e esistentziale?
In custa purrata de tempus, e in custas chistiones, s'agatat, a parre meu, s'ùrtima possibbilidade e s'ùrtimu avvisu de s'istòria po custu partidu.
