Sa fáina difítzile de insenniare una limba chi no esistit... de totu
de Xavier Frias-Conde
mercoledì 15 marzo 2006.
Amus a nos immaginare una situatzione ipotética. Unu filju o nebode de un’emigradu sardu naret una die chi cheret imparare sa limba de sos antenados suos. Custu est bellu, no cápitat de frecuéntzia. "Sa limba de sos antenados, ses nende?", li preguntat cuddu amigu suo chi ábitat in continente, ma chi tenet família in s’ísula puru. "Eia", repetit isse totu cumbintu, "sa limba de sos antenados mios. E cherjo puru traballare pro sa limba nostra, sa limba chi est stada su veículu de comunicatzione inter sos sardos durante generatziones". Chi unu lu biet gai, custu sonat eróicu. E est eróicu, eia, proite custu giovanedhu sardu no ischit chi sos problemas chi s’at a agatare podent fagher chi s’impenniu suo siat inútile, c’entu pro c’entu inútile. E pro ite?
Sa resposta est, pruscatotu, trista e cumplessa. Prima de totu, proite no tenet unu modellu linguísticu dae imparare. Forsis, chi tenet unu pagu de sorte, podet imparare su sardu de iaiu e iaia... cuddu chi si faedhat in sa bidha. Peroe, custu sardu est normalmente totu italianizadu e... forsis, iaiu e iaia sunt mortos e no li podent insenniare a nebode issoro unu modellu de limba bastante bonu. E in prus, sa família de su giovanedhu, chi non faedhat prus su sardu, li at a narrer chi balet sa pena imparare su sardu familiare... sos áteros sardos no sunt gai bonos, gai "sardos", proite bi sunt "grados divessos de sardidade inter sas faedhadas sardas", eia. Calicunos nde sunt totu cumbintos.
Cun custu argumentu primu, su giovanedhu s’at a sentire, chena duda, unu pagu sciocadu. Ma isse est galu prenu de balore, de ganas de imparare cudda limba becia chi li at dadu un’eredidade straordinária, un’identidade própia intro de s’Europa... chi resessit a imparare cudda limba sarda.
Ma amus a esser otimistas e pensare de emmo. E sigumente custu giovanedhu est una pessona cun interesses culturales, at a cherer leger puru in sardu. Tenet sorte, proite agatat libbros in sardu in carchi libreria. No bi sunt medas, ma in su tempus de iaiu e iaia no bi fint libbros in sardu. B’at literatura, literatura, literatura, literatura e... literatura. E tando, ite sinníficat custu? A no serbit su sardu pro àteras cosas? In ue sunt sos libbros de scola?
In su mentris, áteros filjos de emigrados sardos ant ischidu su chi at fatu su gióvanu e ant detzisu de li pedire agiudu. "Pro ite no nos insennias su sardu?" Custu est interessante meda. Su giòvanu pedit s’assessoramentu de unu collega suo, chi insenniat s’inglesu.
"Andat bene", li naret s’amigu. "Ma depimus cumintzare cun su modellu de limba chi cheres traballare..." Custu, nadu in custu modu, est unu problema mannu mannu. Modellu de limba. Podet isse sc’eberare sa faedhada de bidda de iaia e iaiu chi at imparada isse etotu? Podet isse sc’eberare un’áteru modellu chi, a dolu mannu, no conosc’et bene? Custu est unu problema chi s’amigu nostru no at a poder resolver in modu perunu.
E arribados a custu puntu, nos podimus preguntare chi s’amigu nostru at a tener coragiu de sighire cun s’impenniu suo. Lasso sa fine de custa stória a sa boluntade de su letore. Finide-la comente cherides. Deo la lasso innoghe. Ma cherjo narrer a totu cantos chi custa podet esser una stória reale. E sas consecuéntzias de su chi apo racontadu innoghe si podent bier in sa realidade de sos chi cherent imparare sa limba sarda.
E como bos raconto un’átera cosa, ma su ligamentu suo cun sa stória anteriore est cumpretu. Bos apo a fagher preguntas chi ant meda a ite bier cun su chi apo racontadu innantis.
a) cando sos istranjos ant a benner in Sardinnia pro imparare "su sardu", cale sardu ant a imparare?
b) chi un’editore sardu cheret traduser autores stranjos, mescamente chi cheret fagher una collana de literatura stranja traduta in sardu, in cale dialetu l’at a fagher?
c) pro scrier libbros de leg’es, técnicos, etz., a si podent scrier in sardu dialetale, a sc’eberare sa bariedade locale segundu critérios etnográficos?
d) podet s’amministratzione púbblica sarda editare normativas in sardu in baranta bersiones divessas segundu sas áreas?
e) podet un’editore sardu fagher baranta editziones de libbros de testu divessos pro sos studentes sardos segundu sas bariedades locales issoro?
Custas sunt sas chistiones, e in su mentris, soe pensende a tantos scritores sardos chi m’ant a narrer (e calincunos mi l’ant nadu dabberu) chi issos no podent scrier in una limba artificiale. Eia. E tando, no cumprendo comente est possíbile chi esistat literatura in italianu, in inglesu, in frantzesu, in tedescu, in catalanu, in galitzianu... proite sa realidade est chi, totu sas limbas scritas, sunt limbas de laboratóriu, chena escetzione. Deo etotu scrio in unu galitzianu chi no est su mantessi chi faedho, e custu no mi faghet benner macu.
Sos dialetos serbint pro sa comunicatzione orale, a domo. Sos cecos e sos tedescos faedhant una bariante ma scrient un’átera, chi est su stándard. Cun su sardu podet capitare su mantessi. O nono?
Pro finire custas rigas, apo a torrare a su puntu de cumintzu, ma custa borta pensende a mie etotu. Chi deo apo a tener s’oportunidade de insenniare su sardu in Madrid, cale sardu apo a insenniare? Deo no soe sardu, tando no tenjo una iaia chi m’apat insinniadu custa limba in unu stadu "puru", tando apo a insenniare una bersione "neutra" de su sardu. Unu pecadu est custu? No, est sa solutzione única chi esistit pro su sardu. Chi no esistit una limba sarda stándard, su futuru de su sardu at a esser in sos libbros ebbia, comente un’elementu folclóricu chi at a esistire solo in sos museos. Spero chi sa LSC siat una realidade chi permitat a totu cantos, sardos o nono, s’espressare in una limba coerente e prena de futuru.
