Po unu sardu natzionalitàriu unu biagiu in Catalùnia est comente un’istocu a duas atzas. Est acutzu e segat, ma podet segare fintzas chie ddu imperat. A una banda ddue est s’idea chi, a calencuna manera, cussu orrugu de terra siat unu mollu sèmpere biu po sos sardos. Una pandela posta in podere ‘e bentu e chi nos s’iat faere praghere a sighire. A s’àtera su pesosu cumbincimentu chi is diferentzias intre sa chistione sarda e catalana siant gasi mannas de non si podere pònnere a pare. Mancu de allargu.
De seguru, a girare in sas carrelas de Barcelona ddue at un’aera familiare, de cosas, domos e gente giai bida. Agatas iscritos nòmenes connotos: Aymerich unu fotografu, Castellvì unu butegheri chi como no m’ammento. Sambenaos Serra a muntones. Canelles e àteros.
Luego movet sa pregunta. Ma ite sunt is catalanos pro nois? Unu modellu de amparu de sa limba e de s’autuguvernu, o una erentzia angena chi, a dolu mannu, si nde aiat leadu sa libertade in su 1409? E chi oe no tenet nudda a ite biere si non sa comuna tzitadinantzia europea…
De seguru issos ischint pagu de nois. Ma chie nd’ischit dae cando semus intrupaos in intro de s’Italia chi nos minimat e impiticat sèmpere ? Pagos in Europa, ma belle nudda sos catalanos. Foras de sa grefa elitària de sos istudiosos, « Sardenya » po issos est unu paru de ìsula chi nde bessit a fora de sa neula e su fumatzu de is arregodos de s’imperu insoro groriosu. Istudiant in ìscola chi S’Alighera (L’Alguer) foeddat in catalanu e custu ddis bastat po satisfare s’orgolliu de imperialistas a riposu. Peroe ant intregau a sa Sardinnia una de is carreras prus importantes e mannas de sa capitale insoro, mentres nois in Casteddu (via Sardegna) dda teneus in d’unu logu non tropu nodiu. Mentres teneus bias mannas intregadas a Sidney Sonnino (?), a Dante e a Carlo Felice (su tirannu piemontesu). Po non nàrrere de ube aus acorrau a Giuanne Maria Angioy…
Sa diferentzia prus manna est ca sa chistione de limba in cue est a su primu postu de sos pensamentos polìticos e, comente narat s’amigu poeta e limbista Carles Duarte i Montserrat, chi est istau in su guvernu de da Generalitat dae su 1999 a su 2003, <nemos podet pensare in Catalunia de fàere carriera (traiectoria) o intrare in polìtica o in s’amministratzione si no ischit su catalanu>.
Duncas totu is investimentos culturales catalanos sunt indiritzaos a afortiare su natzionalismu e sa limba, primu e prus forte sinnu de identidade.
Is catalanos sunt gasi amantiosos de sa limba insoro chi a bortas esagerant puru cun fainas chi a nos parent macas. Atacant adesivos e manifestos contras butegas chi non tratan sa limba locale e, a bias, ddas imbrutant cun tinta o ispacant is vetrinas. Si chensciant si in sa televisione pùbblica bessit a craru calencunu foeddu “ispanniolu”, e pretendent chi su guvernu de sa Generalitat agiudit sèmpere sa limba cun finantziamentos graes.
In Sardinnia, a dolu mannu, no est gasi. Sa polìtica e sa limba s’atobiant pagu a pare. Cando s'ispendet nant ca un'isprecu. Is intelletuales natzionalitàrios chi persighint sa chistione sunt pagos cunsideraos. Depent tènnere un’àteru triballu, a si nono arriscant de mòrrere de fàmine. Custu “dopolavorismu” ddis criat istrubbu po pòdere triballare bene e meda. Mancant is ocasiones po fàere tv o radiu o giornales, po formare is giovanos, po triballare in s’amministratzione. Su pagu chi si faet est sèmpere a prètziu de grandu sacrifìtziu. Est agimai sèmpere mèritu de custos eroes, ma po s’imprus abbarrant cuaos mentres is polìticos chi no agiudant (ma si nde afutint) si nde faent bellos cando est s’ora de andare in televisione. E sa gente, a dolu mannu, si faet cullunare sèmpere dae sos “imbonidores” de arratza.
In Catalunia classe ghiadora e pòpulu andant in sa matessi diretzione. In Sardinnia su pòpulu est in favore po su recuperu, ma sa classe dirigente, acapiada comente est a Roma, frenat.
Chie at a tènnere sa fortza de segare custu frenu?
Peppe Corongiu
Apuntos de biagiu a Barcellona mese de maju 2005
