08/01/2005 Su parre de unu giovanu iscritore campidanesu
Sa "mia" limba de mesania
de Ivo Murgia
No isco si su progetu “Paris po su sardu” siat frimu o arrèsciu in calencunu logu, ma ddu torro a nomenare po sighire a arrexonare de sa proposta “Limba de Mesania” (LdM). M’arrisco a ddu fàere comente a persone chi chistionat su sardu, ddu leget e dd’iscriet e comente a sardu chi istimat sa terra e sa cultura sua. Nudda de prus, limbista no seo ne mi interessat a ddu èssere.
Apo già nau ca no fia de acòrdiu cun sa proposta LSU in un’àteru artìculu, po is isceberos localìsticos e finas personalìsticos, ma su chi mi interessat imoe est a chistionare de sa LdM. Una proposta bona in diversos puntos, mi paret a mime, chi is limbistas ant a pòdere criticare in su chi est iscièntzia limbìstica vera e pròpria, ma deo bògio foeddare innoe de sa parte “in progress” de sa chistione.
A mòvere de su sardu de su logu penso chi siat s’ùnica manera de pòdere fàere apassionare is giòvanos e is mannos puru a sa chistione de sa limba. No faet pròpiu a nde fàere a mancu. E però, a su pròpiu tempus, sèmpere in iscola o inue si siat, si diat a pòdere presentare una forma istandard, rispetosa de is duas traditziones literàrias campidanesa e logudoresa, chi, nosi praxat o no’, esistint de sèculos e sèculos in Sardìnnia. Sa LdM creo chi si movat in custu surcu, chi depet èssere a marolla unu dòpiu surcu: sardu de su logu - forma istandard. Comente penso chi “in essida” s’amministratzione regionale depat manigiare isceti un’istandard, mancari retzende totu is variedades “in intrada”. Custu siat po motivos polìticos, de unione de is sardos, e siat po motivos econòmicos, po no dèpere iscriere is cosas a duas bortas.
Giustu s’arrexonu de sa limba literària. Donniunu sigat a iscriere su chi ddi paret. Fortzis no est ancora su tempus de iscriere un’òpera de literadura in unu sardu istandardizau, e andat bene, po como no est cosa pretzisa. Anca is iscritores, sèmpere e in totue ant fatu s’istandard, at a èssere beru puru, ma cantu si podent acostare is variedades? Bògio nàrrere chi s’at a arribbare a unu puntu inue tocat a isceberare. Tra “pònniri” e “pònnere” bisongiat a fàere un’isceberu ca prus de custu no si podent acostare, penso deo.
Nau custu, tocat a arrexonare de sa forma istandard. Deo puru, torro a nàrrere, solu po s’esperièntzia mia de iscritura in limba sarda, mi nde seo fatu un’idea. Si depia isceberare deo est seguru chi nche ponia sa firma po tènnere s’istandard LdM comente a istandard ufitziale, ma pensendeche bene cun unos cantos emendamentos personales. Tzertu no bolet èssere una proposta noa, ma si diat a pòdere nàrrere un’arrexonada “interna” a sa proposta.
In custu sensu. Gia’ chi no tèngio in bidea de mi nde andare a Sòrgono o a Ortzullé a imparare unu sardu de mesania, m’acuntento de su miu, de su chi connosco e pràtico dònnia die. O mèngius movo de su miu chirchende de arribbare a calencuna forma de unificatzione, cunfroma a is inditos de sa LdM e no solu. Apo lìgiu su lìbberu e nd’apo pigau s’ispìritu e s’idea, tzertu no mi seo fatu unu cursu de Seneghesu o Artzanesu, ma de su campidanesu miu nd’apo bogau sa LdM cosa mia. Comente apo fatu? Est aici fàcile chi faet fintzas rìere! Iscriende in sardu, deo sa cosa mi dda penso in campidanesu in conca mia, ma impero una forma gràfica chi ispostat unu pagheddu sa foeddada conca a unu sardu de Mesania e mi permitet de ammanniare sa fàscia de variedades inclùdias in is iscritos mios. Unos cantos esèmpios podent èssere: is essidas de is foeddos in -os e in -es, is verbos in -are, su manìgiu regularizau de sa “i” prostètica: iscola, istudiare etc. o is velares in logu de is palatales: chena, chentu, chelu etc. e àteras duas o tres cositeddas. Unu logudoresu at a fàere su pròpiu cun su sardu suo. A bortas provo a isperimentare calencunu foeddu a tretu de mesu tra campidanesu e logudoresu, sèmpere movende de sa foeddada mia, chi no mi paret ne de “violentare” e ne de istrupiare aberendedda a totu s’àteru sardu. Ca totu su chi si narat in una variante faet a ddu nàrrere in is àteras puru e no est furau, sèmpere sardu est! Un’isfortzu mìnimu abbia a unu sardu comunu, comente naraiat cuddu. Tzertu, medas cosas sunt ancora “in progress”, su paradigma verbale presentat calencunu problemeddu in prus, ma nudda de tropu perigulosu o chi no potzat èssere discùtiu de persones chi arrexonant.
Est beru chi unu pagheddu si sacrificat s’idea de unu sardu chistionau de aberu in una bidda bera de Sardìnnia, ma est berus puru chi s’ammanniat su nùmeru de is foeddantes e si podent integrare finas àteras propostas comente sa de Roberto Bolognesi. E si donat un’agiudu mannu a chine bolet isperimentare, movende de su suo, chena de si nde andare a Atzara a si imparare su sardu de Mesania! Aici seo faende deo, e custa est sa limba de Mesania comente mi dda penso deo e comente dda seis legende innoxe. E donniunu diat a dèpere tènnere sa matessi libbertade de isperimentare, campidanesizende o logudoresizende, movende de su connotu cosa sua e cun totu su tempus chi podet bisongiare provende e torrende a provare. Est una cosa finas tropu fàcile, ma a su chi paret in Sardìnnia sa cosa fàcile no est mai tropu fàcile...
Bolia ischire ite nde pensant is iscridores sardos, cuddos veros però no deo! E totu is àteros.
Isperimentae, isperimentae ca isceti iscriende tzertas chistiones nde podent bessire a pìgiu!
